Expeditie pe bicicleta în Europa

5 martie 2010
Doi tineri din Târgu Mures vor sa plece într-o expeditie prin Europa, pe biciclete, acestia urmând sa parcurga 31.000 de kilometri în aproximativ 15 luni, scrie Mediafax.

Benedek Lehel si Keresszegi Petras Elod, membri ai asociatiei Master Ski & Bike, planuiesc sa porneasca la drum în data de 16 mai si se asteapta sa ajunga din nou la Târgu Mures în august 2011.

"Conform planului, vom parcurge în medie 70 de kilometri zilnic. Vom dormi în cort, dar ne bazam si pe Couch Surfing, o asociatie non-profit care permite oamenilor sa ofere cazare gratuita (în multe cazuri doar o canapea) turistilor care vin din strainatate si ar dori sa petreaca doua - trei zile în zona", spun cei doi tineri.

Vor trece prin 30 de tari

Scopul proiectului este adunarea informatiilor si a experientelor din alte tari în legatura cu retelele si pistele cicliste.
Pe parcursul calatoriei, cei doi vor strabate 30 de tari.

Tinerii vor începe calatoria cu parcurgerea dealurilor transilvanene, trecând prin Cluj-Napoca, Zalau, Carei. De-a lungul celor 15 luni, vor trece prin Hortobayi Puszta din Ungaria, unde vor vizita Capitala Europeana Culturala 2010, Pecs, în Austria vor escalada Vârful Grossglöckner, iar în Germania vor ajunge în Padurea Neagra si Parcul National Berctesgaden.

De asemenea, vor merge si în Finlanda, unde vor sa viziteze Muzeul Futuristic Arktikum din orasul Rovaniemi. Dupa atingerea celui mai nordic punct al Europei, Nörkapp din Norvegia, vor urma morile de vânt si pietele de lactate din Olanda, Stonehenge, escaladarea Mont Blanc, Riviera Franceza, Barcelona, cel mai vestic punct al Europei continentale, Cabo da Roca din Portugalia, Pompei si vulcanul Etna.

sursa: evz.ro


comments powered by Disqus


Ne ajutam de "cookies" pe site-ul nostru pentru a ne asigura ca puteti gasi informatia pe care o cautati in cel mai simplu mod.
Continuand, acceptati aceste "cookies". Puteti citi mai multe despre "cookies" si cum functioneaza aici.