Brain Damage Live (FR) @ Front | The Ark
Raphael Talis (bas) si Martin Nathan (Sound Engineering) înseamna Brain Damage, un live act cu sunete de bas si sub-bas (frecvente subsonice) prezent în peste 300 de concerte europene începând cu 1999. Pe scena duo-ul se opune liniei ambientale din studio si împreuna transmit energie pura. Brain Damage apartin stilului dub, o forma derivata din raggae la sfârsitul anilor ’60. Muzica dub contine remixari instrumentale obtinute prin modificarea si rearanjarea înregistrarilor, înlaturarea vocilor si amplificarea frecventelor percutiei si basului cu un plus de efecte: echo si reverb. În profunzimea acusticii, Brain Damage se prezinta emo-dub-ambient, un amestec particular de retete sonore ce îi pozitioneaza într-o nisa deosebita. Alaturi de High Tone, Dubphonic si Kaly Live Dub, Raphael si Martin se regasesc în sfera muzicala electro-dub unde repetitia infinita a ritmului reprezinta esenta placerilor experimentate de audienta. ”Burning Before Sunset” este cel mai nou album al francezilor aparut dupa o istorie muzicala de cinci albume variate si aplaudate îndelung. Dupa ”Spoken Dub Manifesto” (2006), cu o multime de invitati pe coperta si melanjul sonor ”Short Cuts” (2008), doua albume conceptuale, Brain Damage revine în 2010 la dub-ul ambiental cu tenta sumbra si vibratie melancolica. Acum sunetele trimit catre misticismul alchimiei medievale, o alta lume sonora, departe de era anglo-jamaicana de pe ”Ashes to Ashes Dub to Dub” (2004). ”Burning Before Sunset” se opune vehement propunerilor sonore din trecut. Ultimul album Brain Damage se bazeaza structural pe ritmuri dub degajate, recunoscute de la primul acord care devin apoi un mix de sample-uri brute a caror energie retinuta, dar puternica, se elibereaza într-un ritm regulat. Amestecul straturilor acustice, agresive sau extatice confera albumului o aura delicata. O parte fundamentala a discografiei Brain Damage, albumul demonstreaza ambitia trupei de a nu se repeta niciodata. Brain Damage vor cânta sâmbata, 17 aprilie 2010 în clubul Front | The Ark. Formatia Brum Conspiracy activeaza din 2009 pe scenele underground si la festivalurile din tara. Brum Conspiracy practica o fuziune de stiluri, de la electronic si nujazz la experimental, sustinute de un vizual profund. In prezent, Brum Conspiracy lucreaza la primul album ce urmeaza sa apara in a doua jumatate a acestui an. Biletele, în valoare de 30 Ron în avans si 40 Ron în ziua evenimentului, sunt disponibile în reteaua magazinelor Diverta, Carturesti, Germanos, Vodafone si online, pe www.eventim.ro si www.myticket.ro sursa: onlinegallery.ro
În deschidere: Brum Conspiracy (RO).