Revista de Povestiri a fugit la mare!
Si in acest numar au scris colaboratori noi - Mădălin Eugen Popa, Luchian Abel si Felix Tzele. In spatiul rezervat cititorilor au fost publicate patru texte – dintre care unul este scris de un strigoi felin, iar altul pune in legatura o trupa de gaste cu o damigeana de visinata, spre hazul sigur al cititorului.
Daca pana acum, inainte de fiecare lansare, Revista de Povestiri premia cu 100 de reviste, la metrou, oamenii pe care ii prindea citind carti, de aceasta data norocosii vor fi cei care citesc pe plaja in Vama Veche si 2 mai, vineri, 20 iulie.
Dintre activitatile evenimentului de lansare semnalam concursul „scris-viteza pe faleza”, in care il premiem pe participantul care apuca sa scrie cea mai lunga propozitie inainte sa vina valul s-o inghita, inaltarea zmeielor, aruncarea de colaci pe capul coechipierului sau antrenamentul de imaginatie cu mesaje in sticle, iar la final – motanoke în grup.
Pentru ultimele noutati, urmariti evenimentul pe Facebook :)
Revista de Povestiri este un proiect independent, o revista literara de fictiune scurta, cu frecventa lunara. Revista este publicata de asociatia Brain Fitness, care isi propune sa stimuleze creativitatea prin proiecte culturale si educative. Asociatia beneficiaza de ajutorul buticului de creatie Teaser (design) si al Lowden (organizarea evenimentelor).