Queens of the Stone Age, Placebo (& more), primele nume pentru Sziget 2014
„Insula Libertăţii” îşi va deschide porţile în 2014 cu o săptămână mai târziu decât în mod obişnuit. Károly Gerendai, fondatorul şi organizatorul principal al Sziget Festival, a spus: „Decalararea cu o săptămână a datei de începere a festivalului pare o decizie corectă pentru că astfel putem anunţa nume mai mari decât am făcut-o anul trecut în aceeaşi perioadă. Pe scurt, sunt şanse mai mari ca trupele să fie în turnee europene în această perioadă a lunii.”
Sziget Festival a intrat din nou anul acesta în clasamentul celor mai importante zece festivaluri europene anunţat la European Festival Awards. Ca întotdeauna, programul muzical va include prestaţii din genuri diferite, iar scenele evenimentului vor fi onorate de artişti care, fie ei vedete sau nume mai puţin cunoscute, vor oferi publicului prestaţii super captivante. Primele nume sunt...
Queens of the Stone Age, legendara trupă rock din Palm Desert, California, este cunoscută pentru genul heavy rock orientat pe riff-uri de chitară. Piatra de temelie şi liderul carismatic al celor de la QOTSA este solistul-chitarist, câştigător al Premiilor Grammy, Josh Homme. Cel mai recent album al trupei, lansat în anul 2013,...Like Clockwork, are o lista impresionată de invitaţi, printre care Joey Castillo (fostul baterist), Mark Lanegan (colaborator permanent şi fost membru), precum şi Trent Reznor (Nine Inch Nails). Fără doar şi poate, ei vor zgudui Sziget Festival anul acesta.
Calvin Harris este unul dintre cele mai mari nume ale muzicii electronice a prezentului. Solistului, compozitorului, producătorului şi DJ-ului scoţian îi pot fi atribuite numeroase piese EDM de primă clasă. Al treilea său album, şi cel mai recent, 18 Months, l-a ajutat să îşi sporească notorietatea.
Placebo, se bucură de din ce în ce mai mult succes în întreaga lume datorită melanjului perfect între muzică şi prestaţii scenice de excepţie. Marca lor „sonoră” înregistrată, deşi cu tente întunecate şi melodice şi nelipsită de vocea inconfundabilă a solistului Brian Molko, a devenit deja unul dintre cele mai solide branduri din peisajul rock al ultimului deceniu. Anul trecut trupa şi-a lansat cel de-al şaptelea album de studio sub titlul Loud Like Love.
Trupa americană de rock alternativ Imagine Dragons se bucură şi ea de un succes în creştere. Nu doar că propun publicului un sound unic, ci reuşesc în plus să îşi creeze şi o lume proprie, învăluită într-o atmosferă romantică, solidă şi fascinantă deopotrivă, care nu ar putea să existe fără pasiunea şi profesionalismul membrilor trupei. Ei sunt câştigătorii de anul acesta ai categoriei „Newcomer of the Year” la European Festival Awards.
Formată la Londra de către Dan Smith, Bastille, este o trupă de rock alternativ foarte populară astăzi. Trupa a fost formată inițial ca un proiect solo al lui Smith, dar mai târziu s-a extins la un cvartet. Albumul lor de debut, Bad Blood, a fost lansat anul trecut și a avut parte de o primire foarte bună. Piesa cu cel mai mare succes este single-ul „Pompei” și tot show-ul lor va fi un must-see la Sziget.
Cantautorul belgian Stromae debordă o personalitate carismatică care îmbină armonios stilurile hip-hop şi eurodance cu ritmurile şi vibraţiile tradiţionale africane în muzica pe care o creează. Popularitatea sa deja recunoscută este pigmentată de câştigarea multor premii ale industriei muzicale. Are deja la activ două albume, iar pe binecunoscutele sale piese Alors on danse sau Papaoutai au dansat deja milioane de oameni.
Trupa britanică de indie rock Klaxons va fi, pentru public, o prezenţă deopotrivă specială şi unică, rezultatul îmbinării elementelor post-punk şi pop cu vibraţia rock’n’roll-ului psihedelic. Ultimul lor album, Surfing the Void s-a bucurat de un real succes şi sperăm ca anul acesta la Sziget să avem privilegiul de asculta şi câteva piese de pe viitorul album al trupei.
Laidback Luke este sinonim cu inovaţia în muzica dance şi va anima mulţimea atrasă de acest stil la Sziget anul acesta. DJ-ul olandez are în palmares colaborări cu Dimitri Vegas & Like Mike sau Hardwell, dar se face „vinovat” şi de cele mai căutate remixuri EDM, cum ar fi cel mai recent, după piesa „Hey Now” a lui Martin Solveig.
O prezenţă captivantă la Sziget, Starlight Girls îşi vor face de asemenea apariţia cu sound-ul lor unic şi alternativ. Trupa locuieşte în Brooklyn, într-o casă ameţitoare a distracţiei unde se regăseşte tot ce nu urâm legat de muzică, şi îşi găseşte surse de inspiraţie în muzica anilor 20, 30, 40, 50, 60, 70, 80, 90, dar şi în viitor.
Ziua 0 (12 august) va fi o zi de „încălzire” fantastică, cu Queens of the Stone Age cap de afiş, printre alţii, astfel încât cei care vor avea un bilet cu campare, pentru întreaga săptămână, se pot bucura de concertul trupei californiene. Programul complet al zilelor premergătoare festivalului va fi dat devăluit în scurt timp.
Filmul retrospectiv al ediţiei de anul trecut a festivalului ilustrează perfect la ce vă puteţi aştepta anul acesta din punct de vedere al programului, locaţiilor şi senzaţiei pe care Sziget Festival vi le oferă: http://youtu.be/q9aI6PaybRk
Alte nume vor fi anunţate în săptămânile ce vor urma.
Bilete şi informaţii suplimentare sunt disponibile pe http://szigetfestival.ro
22 ianuarie 2014