Diary of Dreams și Crematory, noile confirmări ARTmania Festival 2014

14 martie 2014
Energia „Vampires’ Den” se extinde cu două proiecte legendare „Made în Germany”: Diary of Dreams și Crematory. „Vampires’ Den” găzduiește vineri și sâmbătă 16 ore de concerte, o creștere substanțială comparativ cu edițiile trecute, iar în paralel, tot aici, funcționează ateliere și proiecții, expoziții și librăria Cărturești, o întreagă industrie de servicii culturale, dedicate publicului său fidel. ARTmania Vampires’ Den se întinde pe o suprafață de peste 2.500 de metri pătrați cu două spații indoor și unul outdoor.

Povestea deschide porţile festivalului într-un mod cu totul şi cu totul neaşteptat. De la dragoni la zei și de la monştri la zâne, dincolo de superstițiile care învăluie controversatul subiect, cea de-a noua ediție ARTmania Festival 2014 ne invită într-o călătorie spre zonele crepusculare ale unui univers magic. Bine aţi venit în lumea duhurilor şi a vampirilor!


După confirmările Therion și Eluveitie, se anunță Diary of Dreams, un legendar proiect Darkwave dintr-o zonă muzicală îndrăgită în comunitatea ARTmania. Cu 13 albume de mare valoare produse în peste 20 de ani și prima poziție ocupată în topurile genului, Diary of Dreams participă în premieră la ARTmania Festival în anul în care lansează și un nou album: “Elegies in Darkness”. Diary of Dreams va urca pe scena Vampires’ Den vineri noapte, 8 august 2014.


Tot din categoria greilor zonelor întunecate și de multă vreme așteptați la Sibiu, în acest an vom asculta Crematory, sâmbătă, 9 august, în premieră la ARTmania Festival. Crematory este cea mai populară formaţie de gothic metal a Germaniei cu o carieră muzicală de peste 23 de ani. Nici un album Crematory nu se aseamănă cu precendentul, iar noul material lansat in 2014, Antiserum, experimentează în zona de EBM/techno și completează sound-ul clasic al trupei. Pentru prima apariție la ARTmania Festival ne așteptăm să ascultăm un mix de piese vechi și noi.
Eluveitie și Diary of Dreams vor cânta vineri, iar Crematory şi Therion vor urca pe scena Vampires’ Den sâmbătă, în premieră absolută pe scena festivalului.


Vampires’ Den, parte a celei de-a IX-a ediţii ARTmania Festival, oferă abonaților proiecţii video și spații de lectură, board games, tarot, make-up în spiritul evenimentului și tatuaje. În Vampires’ Den fiecare noapte se prelungește cu un after-party monstruos. Într-un spirit contemporan, Vampires’ Den deține o parcare pentru biciclete, safe boxes, un container „lost and found” şi toate facilităţile sanitare necesare. Spațiul este situat în Complexul Balanţa Sibiu, la aproximativ 1,5 km distanţă de Piaţa Mare şi foarte aproape de gară, fiind dotat cu un sistem de ventilație performant, zona fiind destinată în trecut producției faimoaselor Cântare Balanța. Adresa exactă: Calea Gușteriței 21-23 – www.bit.ly/address-vampires-den


Pentru „ARTmania Vampires’ Den“ vor fi disponibile exclusiv abonamente în rețelele Diverta, Germanos, MyTicket.ro, Eventim.ro, la sediul ARTmania din București sau online pe shop.artmania.ro. Publicul de peste hotare își poate achiziționa abonamente online pe shop.artmania.ro. Prețuri în limita a 1.000 de abonamente pentru fiecare perioadă de distribuție: martie-aprilie: 125 lei; mai-iunie: 150 lei; iulie-august: 180 lei. În cazul epuizării unei categorii, distribuitorii vor activa automat următoarea categorie de preț. Biletele speciale pentru evenimentele organizate în spațiile Muzeului Național Brukenthal și Muzeului de Istorie vor fi disponibile în curând. În Piața Mare accesul va fi gratuit.


A IX-a ediţie ARTmania Festival promite o incursiune într-o altă lume și un alt fel de festival. Prin Vampires’ Den ne propunem să deschidem un nou capitol în istoria evenimentului, în care fiecare dintre noi să își poată găsi locul. Vă așteptăm la ARTmania Festival Sibiu 2014.


comments powered by Disqus


Ne ajutam de "cookies" pe site-ul nostru pentru a ne asigura ca puteti gasi informatia pe care o cautati in cel mai simplu mod.
Continuand, acceptati aceste "cookies". Puteti citi mai multe despre "cookies" si cum functioneaza aici.