Electric Castle încheie line-up-ul ediției din 2014 cu nume explozive
Cluj-Napoca, 20 martie 2014.
Organizatorii Electric Castel Festival aruncă în aer line-up-ul celei de a II-a ediții aducându-i pe scena din Bonțida pe Die Antwoord, care au inclus România, pentru prima dată, în turneul lor mondial de promovare a ultimului album. Die Antwoord vin la Castelul Banffy cu probabil cel mai non-conformist și extravagant show prezentat vreodată publicului autohton.
Un alt cap de afiș care va urca pe scena Dance garden este Sasha, britanicul care s-a impus prin stilul progressive house printre cei mai buni DJ din lume. Lista cu artiști de anvergură ai festivalului va fi completată cu Gramatik, muzicianul nominalizat, în 2010, de organizatorii Beatport Music Awards la categoriile "Best Chill Out Artist" și "Chill Out Track".
“Și pentru ediția din acest an, ne-am dorit să avem un line-up proaspăt și diferit, de aceea am ales artiștii care să se înscrie cel mai bine în această categorie. Ne-am orientat fie spre muzicienii care nu au mai fost în România, deși foarte așteptați de public, fie spre numele care au scos un album nou. E cazul headlinerilor Die Antwoord și Rusko, care vor concerta în premieră la noi, în timp ce Thievery Corporation și Bonobo revin în fața fanilor, de această dată, cu albume lansate recent”, a spus Teodor Negrea, directorul festivalului.
Electric Castle va reuni anul acesta peste 100 de artiști care vor concerta, timp de patru zile, pe cinci scene. Organizatorii au pus în vânzare abonamente promoționale, care costă 160 de lei și pot fi achiziționate până în 15 aprilie de pe eventim.ro, din rețeaua Eventim, de la partenerii oficiali ai festivalului și cu ajutorul aplicației mobile Electric Castle (iOS și Android).
Înființată acum șase ani în Cape Town, trupa Die Antwoord vine la Electric Castle pentru a-și lansa ultimul album, Donker Mag, care va apărea pe piaţă cu doar o lună înaintea festivalului de la Bonţida. Trupa s-a lansat în 2009, cu albumul SOS, combinând într-un mod inedit hip-hopul cu ritmurile electro și rave. Die Antwoord se bucură de milioane de vizualizări pe Youtube, toate albumele lor putând fi downloadate gratuit de pe internet.
Video Die Antwoord: https://www.youtube.com/watch?v=8Uee_mcxvrw
Vezi mai multe --> http://www.dieantwoord.com/tension.html
Supranumit The Son of God, Sasha este considerat emblematic pentru stilul muzical progressive house, primind, în anul 2000, titlul de cel mai bun DJ din lume, conform topului DJ Mag. Născut în nordul Ţării Galilor, Alexander Paul Coe (Sasha) a intrat în contact cu muzica dance în celebra Hacienda din Manchester și a devenit celebru datorită compilaţiei Renaissance pe CD (unul dintre primele mixuri apărute pe CD).
Video Sasha: https://www.youtube.com/watch?v=ryGRT5w9r8A
Originar din Slovenia, Gramatik formează, în 1998, împreună cu un coleg de clasă duetul Bow Down și tot în același an descoperă primul software pentru producție muzicală. Doi ani mai târziu, începe să producă muzică singur, folosind tehnica numită sampling prin intermediul căreia suprapune pasaje din piese funk, soul, blues sau jazz, pentru a crea un sunet total diferit de cel original.
Considerat o adevărată enciclopedie muzicală și trecând cu ușurință de la chill out la funk, electro-house, glitch sau beat-uri hip-hop, Gramatik este un one-man show de care publicul nu se satură niciodată.
Video Gramatik: https://www.youtube.com/watch?v=lYKRPzOi1zI
Vezi mai multe --> http://www.gramatik.net/
Maribou State din Herfordshire sunt o altă premieră în Romania. Povestea duo-ului format din Chris Davids și Liam Ivory a început în 2011, după ce au mixat în unul dintre cele mai mari cluburi din lume, WAYF. Tot în 2011, au lansat EP-ul Olivia, devenit un reper pentru linia melodică a grupului.
Video Maribou State: https://www.youtube.com/watch?v=pk5tpGclppc
Un călător în lumea muzicii, un sculptor al sunetului şi un maestru al scenei de dans datorită producțiilor sale, Pedestrian și-a făcut rapid loc în topul K Magazine al „10 Bass Music Artists To Watch Out For In 2012”. Repertoriul său este croit pentru scena de dans, iar sunetele variază de la hip-hop la house, garage, etc., fapt ce i-a asigurat poziţia de rezident la Trix, faimosul eveniment de muzică house şi bass.
Video Pedestrian: https://www.youtube.com/watch?v=C2VIOs5STOA
Lista artiștilor români care vor concerta la festival va fi completată de Aria Urbană, un proiect electrizant care îmbină beat-uri electronice, trip-hop, dub şi drum & bass, Brazda lui Novac, care îl are în spate pe arhitectul Victor Popescu pasionat de producția muzicală, Herne, creierul și fondatorul casei de discuri Origami Sound, renumit pentru show-urile sale live. Fanii îi vor mai putea asculta la Electric Castle pe Village (Vali Dragomir din Galați) despre care s-a crezut mult timp că ar fi un producător din Catalonia sau Rusia, care a devenit celebru peste noapte datorită piesei Takeover. Sunetul lui este irezistibil, pentru că îmbină linii vocale cunoscute din pop şi R&B cu elemente din jungle, Jersey club, rap sau house. Un alt artist care promite un spectacol exploviz este Clap! Clap! alias Cristiano Crisci, cunoscut și sub numele de DIGI din cadrul familiei muzicale Luckybeard. El portretizează Africa prin sunete adânci, spirituale și pline de impact, definind un nou gen muzical, tribal Bass.
Video Aria Urbană: https://www.youtube.com/watch?v=2pWBnCCyD4w
Video Brazda lui Novac: https://www.youtube.com/watch?v=A3ym8R6XGo4
Video Herne: https://soundcloud.com/herne
Video Village: https://soundcloud.com/villagemusik
Video Clap! Clap!: https://soundcloud.com/clakclakboomclak
Alti artiști confirmați pe scenele festivalului: Ada Kaleh, Indie Jules, Shadowbox, Tesco Disco, Riddim Colony Soundsystem, OK Corral, Temple Invisible, StereoTrombone, Newgotti, Just D’Light, Thejointventures, Serious Dub, Planul, Calin, Dublic, Adam Dolph, Miss Cheeky, Krueger si Horace Dan D.
Prima ediție a Electric Castle a adus 92 de artiști, un public de 32.000 de persoane și o accedere pe lista finaliștilor la European Festival Awards 2013, cea mai importantă competiție europeană de gen, la secțiunea „Cel mai bun festival de mărime medie”.
Pentru informații suplimentare:
Andi Vanca, PR Officer
tel.: 0733-070-009
email: andi.vanca@electriccastle.ro
www.electriccastle.ro
www.facebook.com/ElectricCastle