ICE COMIC CON a inchis portile primei sale editii

20 noiembrie 2014
În perioada 14-16 noiembrie a avut loc prima ediție ICE COMIC CON, eveniment organizat de Asociația Culturală Kesenai și susținut de SamMills Tortilla Chips.

Actorii invitați, James Cosmo, Miltos Yerolemou și Ian McElhinney, au făcut deliciul fanilor prin panel-urile interesante, presărate cu momente comice și mărturisiri exclusive. În plus, aceștia au vizitat capitala în puținul timp liber și au mărturisit că sunt fascinați de arhitectura orașului, de mâncarea românească delicioasă și de ospitalitatea oamenilor. De asemenea, s-au declarat bucuroși să trăiască alături de români un moment istoric și anume alegerea președintelui României.


Aproximativ 3500 de persoane au vizitat în weekend-ul trecut standurile a zeci de expozanți care au venit cu o ofertă variată de produse, împăcând astfel toate gusturile participanților. Fanii convențiilor și nu numai au purtat lupte aprige pe tablele de joc din cadrul zonei de boardgames puse la dispoziție, au putut gusta la discreție tortillas cu trei tipuri de sos, au participat la tombole, și-au pus la încercare creativitatea alături de Musketon, au aflat mai multe despre benzile desenate românești și despre ilustrație, au văzut cum se animă o secvență din RObotzi chiar de la creatorii lor, Creative Monkeyz și au descoperit detalii despre procesul din spatele unor jocuri video de la Crytek Black Sea.


În acelasi timp, și aleea artiștilor s-a bucurat de o mulțime de aprecieri, Guillermo Ortego, Alessandro Vitti, Noah Bradley, Suzanne Helmingh, Jonas de Ro, Titus Lunter, Puiu Manu, Pisica Patrata, Simona Simpson, Mihai Radu și Alex Negrea expunând adevărate opere de artă și oferind demonstrații de talent de-a lungul celor două zile de weekend (prima zi fiind rezervată doar targului).


comments powered by Disqus


Ne ajutam de "cookies" pe site-ul nostru pentru a ne asigura ca puteti gasi informatia pe care o cautati in cel mai simplu mod.
Continuand, acceptati aceste "cookies". Puteti citi mai multe despre "cookies" si cum functioneaza aici.