Whisky Fest: festival dedicat iubitorilor de băuturi fine

27 octombrie 2015
Prima ediție a Whisky Fest va avea loc la Casa Presei, Sala de Marmură, în perioada 12 - 14 noimebrie 2015, fiind primul eveniment dedicat în întregime uneia dintre cele mai apreciate băuturi ale tuturor timpurilor - whisky-ul.

Whisky Fest: Primul festival din România dedicat iubitorilor de băuturi fine și cu tradiție!
 
Prima ediție a Whisky Fest va avea loc la Casa Presei, Sala de Marmură, în perioada 12 - 14 noimebrie 2015, fiind primul eveniment dedicat în întregime uneia dintre cele mai apreciate băuturi ale tuturor timpurilor - whisky-ul.

Whisky Fest este un eveniment premium ce se va desfășura în spațiul elegant oferit de Sala de Marmură a Casei Presei și se adresează tuturor celor care apreciază calitățile unui whisky adevărat, mai presus de alcool, și doresc să deguste atât o băutură fină, cât și povestea din spatele acesteia. Nu degeaba whisky-ul a fost băutura favorită pentru o seamă de figuri istorice ca Frank Sinatra, Mark Twain, Sir Winston Churcill, William Faulkner sau George Bernard Shaw.
    
Vizitatorii festivalului vor afla de la experții în domeniu cum un distilat de cereale ajunge de la alcool la o băutură senzațională, care este influența lemnului de butoi în definirea gustului, de ce trebuie să așteptăm câteva zeci de ani pentru a ne delecta cu o băutură nobilă sau care este diferența dintre single malt, blend sau vatted malt.

Festivalul va aduce într-un singur loc peste 100 de etichete de whisky, într-o mare diversitate de arome și gusturi, de la sortimentele cele mai populare până la rarități cu o vechime mare, unele în premieră absolută în România.

În cadrul evenimentului, pasionații de whisky se vor putea delecta cu degustarea diverselor sortimente oferite de cele câteva zeci de branduri ce vor participa la festival. Lista completă a participanților va fi anunțată în cel mai scurt timp.
    
Whisky Fest este un eveniment organizat de entuziaști ai acestei băuturi, care înțeleg și apreciază tradiția de peste 500 de ani din spatele licorii originare din Scoția, denumită inițial sugestiv aqua vitae.

The Whisky Club, organizatorul evenimentului împreună cu LivePro și Mixtopia.ro, reprezintă cea mai importantă și activă comunitate de iubitori de whisky din România. Clubul a fost înființat în 2013 de câțiva oameni pasionați care doreau să își împărtășească impresiile despre vasta lume a whisky-ului, fie că e vorba de single malt, vatted malt, blend, whisky Irlandez, bourbon sau whisky japonez. De la înființare, The Whisky Club a organizat peste 30 de degustări a peste 90 de whisky-uri diferite, la care au participat nu mai putin de 900 de persoane.

În mod firesc, a sosit momentul ca pasiunea să fie dusă la următorul nivel, și astfel s-a născut Whisky Fest - un eveniment de trei zile ce va cuprinde degustări, povești nespune din lumea whisky-ului, invitați de marcă din domeniu, dar și muzică bună și bucate alese.

Prețul unui bilet pentru prima vizită la eveniment este de 40 de lei / zi, indiferent de ziua participării și va include și un pahar special Glencairn, dedicat evenimentului, pe care vizitatorii îl vor primi cadou pentru a degusta băuturile din cadrul festivalului. Pentru oricare a doua vizită, accesul va costa doar 20 de lei.

Biletele de 40 de lei se vor găsi până vineri, 13 noiembrie, prin rețelele Eventim.ro și IaBilet.ro și în fiecare zi de eveniment la intrare, într-un număr limitat.

Biletele de 20 de lei se vor găsi doar la intrate și vor putea fi eliberate doar prin prezentarea biletului din ziua anterioară, pe care recomandăm doritorilor să îl păstreze.

Whisky Fest 2015 este un eveniment organizat de The Whisky Club, Live Pro și Mixtopia.ro.

Eveniment exclusiv 18+, ținuta recomandată fiind smart casual.

Facebook: facebook.com/WhiskyFestRomania
Eveniment recomandat de Rock FM


comments powered by Disqus


Ne ajutam de "cookies" pe site-ul nostru pentru a ne asigura ca puteti gasi informatia pe care o cautati in cel mai simplu mod.
Continuand, acceptati aceste "cookies". Puteti citi mai multe despre "cookies" si cum functioneaza aici.