Primele nume pentru festivalul Sziget 2016
Primele nume pentru festivalul Sziget 2016: Bring Me The Horizon, John Newman, Kodaline, M83, MØ, Naughty Boy, Parov Stelar, Sigur Rós.
Sziget, „festivacanţa” de o săptămână de la Budapesta, îşi va deschide porţile pentru a 24-a oară iubitorilor de muzică şi artă veniţi din întreaga lume. Mai mult de 25% dintre abonamentele săptămânale ale ediţiei din 2016 au fost vândute în primele 24 de ore de comercializare. Primele opt nume au fost incluse în program, urmând să li se alăture mulţi alţii. Sziget Festival va avea loc între 10 şi 17 august 2016, iar biletele „early bird” pot fi achiziționate până la data de 31 decembrie 2015.
Deşi vânzarea biletelor a început abia de curând, 25% dintre abonamentele săptamânale şi-au găsit deja fericiți posesori. Câştigătorul titlului de „Best European Major Festival” al anului 2014 este din nou gata să își dovedească supremitatea. În 2015, la Sziget au participat 441 000 de „Szitizeni” din peste 95 de ţări, festivalul devenind astfel unul dintre cele mai multiculturale din lume. Totodată, a început şi seria de anunţuri pentru ediţia viitoare: în următoarele luni se vor publica numele a sute de artişti şi detalii despre programe. Primele opt nume reprezintă genuri foarte diverse, reflectând dorinţa de a aduce publicului un program muzical cât mai divers!
Primele nume anunţate, în ordine alfabetică:
Bring Me The Horizon
John Newman
Kodaline
M83
MØ
Naughty Boy
Parov Stelar
Sigur Rós
Pentru a vă face o idee despre atmosfera de la Sziget Festival, vă invităm să vizionați videoclipul retrospectiv: https://goo.gl/lLsB4P
Detalii despre bilete pot fi găsite aici: http://goo.gl/HhGt6e