Golan a lansat “Intro”, primul album al trupei!
Golan a lansat “Intro”, primul album al trupei!
Pe 7 aprilie Golan a lansat la Arenele Romane primul album din cariera, concertul avand loc cu casa inchisa. Trupa a fost primita cu entuziasm si aplauze, iar fanii au fost rasplatiti cu un show exceptional, ce va ramane cu siguranta in amintirea celor prezenti.
Ce s-a intamplat la Arenele Romane a fost mai mult decat un simplu concert, a fost un show complet, atat din punct de vedere muzical, cat si din punct de vedere al vizual, membrii trupei implicandu-se si in partea de productie a acestuia. O mostra a ceea ce s-a petrecut pe scena poate fi urmarita pe canalul de Youtube al trupei: http://bit.ly/GolanAreneleRomane.
Din playlistul serii au facut parte melodii cunoscute, precum “Promises”, “Abel” sau “Zenith”, dar si melodii noi, pe care cei prezenti le-au ascultat in premiera la concert. Toate acestea sunt incluse pe albumul de debut, “Intro”, disponibil in format fizic pe www.getmusic.ro. In curand albumul va putea fi gasit si in format digital, pe toate platformele de streaming si download.
Din line-up-ul serii au facut si urmatorii artisti: IAMYANK (hu), Helen, Otherside, Moonlight Breakfast, Rabbit The King, evenimentul fiind sustinut de SKYY Vodka, Coca-Cola, Urban Monkey, Red Bull si #newkidsfromthebloc.
Despre Golan
Golan imbina si foloseste atat experienta cat si bagajul muzical diferit al fiecaruia dintre membrii trupei pentru a crea un house/nu disco melodios, super-dansant, ce a trecut fara compromisuri de la underground, la un mainstream de calitate. Trupa se orienteaza spre latura umana a muzicii electronice, folosind in show-uri sample-uri, live DJ’ing si instrumente clasice precum flautul, trompeta sau percutii.