UNTOLD Festival - acces si sisteme de plata
CHECK-IN ONLINE ȘI ACCES FESTIVAL
Cei care au achiziționat un abonament sau un bilet UNTOLD online trebuie să știe că, în acest an, au posibilitatea de a efectua online o mare parte din procesul de check-in. Procesul de check-in online se realizează astfel: începând cu data de 28.07.2017, festivalierii pot accesa pagina https://topup.in-town.ro/web și se pot înregistra cu adresa de e-mail de pe care au achiziționat abonamentele și biletele. Fanii trebuie să completeze cu atenție datele solicitate în formular, apoi să urmeze pașii și să efectueze procesul de check-in pentru fiecare abonament sau bilet pe care l-au achiziționat online. Este important să rețină că doar persoana înregistrată în formularul de check-in va putea să primească brățara de festival în baza biletului și a actului de identitate. Procesul de check-in online nu este obligatoriu, dar va salva participanților la festival timp important și le va oferi acces la funcția de alimentare online cu bani a brățărilor de festival. Dacă tinerii aleg să facă check-in-ul online, atunci când ajung la festival tot ce trebuie să facă este să prezinte biletul valid și actul de identitate pentru a primi brățara.
Odată ajunși în Parcul Central, primul și cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă fanii festivalului este să schimbe biletul într-o brățară de festival la unul dintre punctele de check-in. Pentru a face acest lucru este obligatoriu să aiba un bilet valid și un act de identitate valabil. Tinerii sub 18 ani, pe lângă bilet și act de identitate, vor avea nevoie și de documentul ce atestă acordul părinților care poate fi găsit pe https://untold.com/parentalconsent. Accesul minorilor sub 14 ani este permis doar pe baza unui bilet valid și însoțit de un părinte.
Marți, 1 august și miercuri, 2 august, programul de check-in este între orele 14:00 – 22:00 iar în perioada festivalului este între orele 12.00-03.00 a.m. Accesul în festival se va face, în perioada 3-6 august, între orele 12.00-06.30. Pentru detalii, fanii festivalului se pot adresa pe adresa contact@in-town.ro.
CHECK-IN ÎN CAMPING ȘI CAMPUS
Tinerii care și-au cumpărat un bilet pentru una dintre variantele de cazare oferite de UNTOLD, trebuie să știe că programul de check-in în campus este începând de joi, 03.08.2017, ora 8:00 AM cu acces non-stop iar în campingul UNTOLD, începând de miercuri 02.08.2017, ora 18:00 cu acces non-stop.
SISTEMUL DE PLATĂ
După procesul de check-in, fiecare participant la festival care îndeplinește condițiile de check-in va primi o brățară de acces cu chip (având sistemul de plată integrat) cu care poate achiziționa produsele și serviciile disponibile în cadrul festivalului. Dacă au realizat procesul de check-in online, pot folosi funcția de încărcare a banilor Top-UP accesând butonul dedicat de pe pagina web https://topup.in-town.ro/web urmând pașii indicați, începând din 28.07.2017.
Cu brățara de festival se asigură și accesul și plata în perimetrul evenimentului. Doar cu brățara de festival (cu chip integrat) se pot achiziționa produse în interiorul festivalului, plata cu cardul bancar sau numerar direct la comerciant fiind interzisă. Brățara poate fi încărcată la unul din cele 70 de puncte de încărcare (Cash Point) din cadrul UNTOLD.
Din cele 70 de Cash Points pregătite de organizatori, o parte care vor funcționa non-stop. Brățara se poate încărca cu orice sumă, iar festivalierii vor putea retrage ceea ce nu au cheltuit pe toata perioada festivalului, oricând în cele patru zile, dar nu mai târziu de finele festivalului. Festivalierii își vor putea retrage banii de pe brățara doar până pe 7 august 2017, ora 10.00 a.m, de la punctele Cash Points din festival.
OBIECTE INTERZISE
În perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu următoarele obiecte: droguri, sticle, biberoane, lasere, genți, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare și băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR, sau orice tip de obiecte care îi pot răni pe alți participanți.
Este permis accesul cu: poșetă/borsetă (dimensiunea maximă permisă 21cm x 29cm) aparate de fotografiat compacte, brichete, camere GoPro, baterii externe, medicamente, insulină, picături uz medicinal, spray inhalator pentru astm. Orice astfel de produse sunt premise doar dacă sunt însoțite de scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor acesteia și cu maxim o doză zilnică. Pentru întreaga listă de obiecte permise și interzise în perimetrul festivalului, participanții pot consulta regulamentul de pe site-ul untold.com.