SAGA Festival anunță parteneriatul cu Ministerul Afacerilor Interne
Pentru o bună organizare a evenimentului, în condiții de siguranță maximă pentru participanții la SAGA, ALDA anunță parteneriatul cu Ministerul Afacerilor Interne, cu următoarele instituții și structuri aflate în subordine: Jandarmeria Română, Poliția Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Agenția Națională Antidrog și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane.
SAGA Festival este complet împotriva substanțelor interzise și are zero toleranță pentru consumul și traficul de droguri. În acest sens, va fi stabilit un plan de măsuri pentru combaterea consumului, deţinerii sau distribuirii de substanţe interzise. Festivalul va beneficia de un plan de securitate adaptat continuu în funcție de fluxul de oameni din fiecare zi și va fi creat cu sprijinul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, a Serviciului de Ambulanță București Ilfov - SABIF și SMURD, adică echipe de securitate pe tot perimetrul evenimentului, câini polițiști, echipaje de prim ajutor și echipe de voluntari.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne vor fi prezente la festival pentru a asigura protecția participanților și pentru a putea interveni în sprijinul acestora în caz de nevoie.
„În cei 25 de ani de evenimente pe care ALDA le organizează la nivel global, ne-am concentrat mereu să oferim publicului o experiență memorabilă, cei mai buni artiști și siguranță maximă în incinta festivalului. Mă bucur și anul acesta că avem parte de sprijin 100% din partea Ministerului Afacerilor Interne și sunt convins că cea de-a treia ediție SAGA Festival va fi cea mai bună de până acum, iar cele trei zile de la Romaero vor fi pline de emoție, surprize, experiențe de neuitat, totul într-un spațiu sigur”, a spus Allan Hardenberg, CEO ALDA și SAGA Festival.
Programul celor 3 zile de festival pentru scenele Source, Heat, Spark, Switch și Drift este împărțit după cum urmează:
Vineri: Lil Nas X, Skrillex, Adriatique, Nina Kraviz, Richie Hawtin, Melanie C, Delia, Franky Wah, 999999999, Gordo, Hector Oaks, Hitty, Paula Temple
Sâmbătă: Elley Duhé, Fisher, Robin Schulz, Gabry Ponte, Hot Since 82, Ida Engberg, Joel Corry, Justus, Paco Osuna, Subcarpați
Duminică: Wiz Khalifa, Alan Walker, Tale of Us, Adam Beyer, B.U.G. Mafia, I Hate Models, Kevin De Vries, Mochakk, Sickick, Spike, Vintage Culture.
Artiștilor deja menționați li se alătură DJi din scena locală de EDM, tehno și house, dar și artiști de hip-hop și trap, care vor asalta Switch stage hijacked by Hustle, precum IAN, Deliric, Killa Fonic, Nane, Puya, Azteca, Gheboasă și alții.
Prezentat de pionierii evenimentelor de muzică electronică, ALDA, parte a familiei Insomniac, SAGA este un festival de muzică inovator, ce are loc pe Aeroportul Romaero din București. SAGA aduce publicului unii dintre cei mai iubiți artiști și o producție audio-vizuală uluitoare, totul intr-o atmosferă incluzivă, care creează o petrecere supremă pe care Bucureștiul o aștepta demult.
SAGA 2023 va reuni cele mai bune talente din spectrul industriei creative, este locul perfect pentru un public liber, cu viziune, pentru iubitorii de muzică din întreaga lume.
Prima ediție a Festivalului SAGA a avut loc la Romaero, cu peste 135 000 de persoane prezente la eveniment, iar cea de-a doua ediție, de la Arena Națională, s-a bucurat de prezența a peste 150 000 de persoane în capitala României.