JOHN ABERCROMBIE GROUP - JOHN ABERCROMBIE - ghitara - THOMAS MORGAN – bass - JOEY BARON – TOBE “Fac parte din generaţia urmaşilor lui Charlie Christian şi Django Reinhardt, care încă îmi influenţează muzica. Îmi place să gândesc că oamenii mă percep ca făcând parte dintre cei ce vor avea un loc în istoria ghitariştilor de jazz, unul dintre cei care încearcă să exploreze noi graniţe muzicale, chiar dacă acestea nu includ neaparat ghitara – ca instrument. Se poate spune că Ornette Coleman şi Bill Evans sunt unii dintre eroii mei, iar ghitariştii care m-au influenţat cel mai tare sunt Wes Montgomery, Barney Kassel şi Jim Hall. Sunt cei mai mari ghitaristi pe care i-am ascultat vreodată.” J. Abercrombie Abercrombie a cântat în trupe rock încă din timpul şcolii şi a studiat, pe la începutul anilor 60, la Barklee dar, aidoma majorităţii ghitariştilor generaţiei sale, începuturile jazzistice s-au legat de activitatea într-un combo, în cazul său, cel condus de Johnny ‘Hammind’ Smith. Primul gig de succes l-a avut cu Brecker Brothers în Dreams în 1969 dar recunoaşterea internaţională a venit în 1974, pe când colabora cu Billy Cobham. “Întotdeauna împart cu ceilalţi. Şi responsabilităţile şi victoriile. Deciziile le luăm împreună şi sunt atent la orice sugestie sau schimbare. Nu sunt însurat cu piesele mele, îi las şi pe alţii să le ‘tăvălescă’. În acelaşi an a început să înregistreze pentru ECM, Manfred Eicher încurajându-l să-şi dezvolte latura pastorală a fiinţei sale artistice. Înregistrările timpurii ( Timeless şi Gateway) pun în valoare atât vivacitatea interpretativă cât şi o anume melancolie a temelor şi motivelor alese. “Când improvizez, mă apropii mai mult de stilul muzicii clasice de jazz, proprie celei de-a doua jumătătâţi a secolului XX. Sunt foarte apropiat standardelor. Când interpretez Autumn Leaves sau Stella by Starlight, deşi le-am cântat de nenumărate ori peste ani, încă mă mai bucur. Şi pentru că le ştiu foarte bine mă simt în largul meu şi le cânt aşa cum simt atunci. Asta-i free pentru mine.” A înregistrat foarte mult, peste 50 de albume ca leader şi în jur de 110 ca sideman. Prin anii 80 a cochetat o vreme cu ghitara-synthesizer dar a renunţat la ea în favoarea unui set de pedale de efect foarte meticulos organizate. “De multe ori pornesc în compoziţie de la o melodie extrem de simplă, pe care oricine poate să o înveţe după ureche. Apoi o pun pe hârtie şi încerc să o cânt mai deschis, gândindu-mă la armonii şi la mişcările ritmice. Uneori piesa rămâne ‘simplă’, uşor de interpretat, alteori se transformă într-o chestie complicată, ce necesită ore şi ore de repetiţii; dezvoltându-se în ceea ce numesc eu o ‘piesă dificilă.” John Abercrombie este un compozitor creativ şi un mare profesor ce ştie să-şi adune studenţii şi să-i delecteze în timp ce-i învaţă. “Este foarte important pentru un tânăr student să transcrie în note partea de improvizaţie ce o fac marii muzicieni. Este o modalitate excepţională de a învăţa limbajul jazzului. Este ca şi cum ai învăţa să spui ‘bună ziua’ într-o limbă străină. Apoi, când începi tu însuţi să improvizezi, acele linii studiate îţi vin în minte automat, sunt un bun exercitiu. După ce te asculti îţi dai seama ce se potriveşte şi ce nu. Elimini ceea ce ai luat de la alţii în mod inconştient şi îmbunătăţeşti părţile proprii.” Din 1986, odată cu mutarea sa la New York, Mark Feldman devine violonistul preferat al multor trupe ce-şi doreau un suflu nou în proiectele ce le prezentau. Sunetul pe care îl promova aducea cu cel a lui John Zorn, Dave Douglas, Uri Caine sau Don Byron, un sunet pur, al vechilor violonişti, necontaminat de noile curente New-York-eze. Cel mai bun album înregistrat este Music for Violin Alone, o minunată lucrare solo ce-i pune în valoare calităţile de violonist dar care nu s-a bucurat de un succes de public foarte mare, rămânând mai mult în memoria fanilor acestui instrument. John Abercrombie: “Mark Feldman era student în Canada când eu predam acolo. L-am auzit şi mi s-a părut unul dintre cei mai interesanţi muzicieni de acolo. Am început să colaborăm şi mi-am dat seama că putem face lucruri bune împreună.” Despre Joey Baron se poate spune că este un produs sută la sută al scolii New York Downtown, chiar dacă experienţa sa jazzistică era destul de lungă înainte de a lua contact cu proaspătul curent ce influenţa din greu jazzmanii New York-ezi ai perioadei. După studiile de la Barklee College, pleacă la Los Angeles, unde cântă în mai multe formule, cu Toshiko Akiyoshi, Bill Frisell, Al Jarreau, John Zorn. “Prima înregistrare cu Joey Baron a fost Cat’n’Mouse şi cu el pot cânta orice, de la bebop la free” – spune John Abercrombie. Din păcate toate aceste colaborări nu i-au mai dat suficient timp să-şi formeze propriul grup (au existat doar două tentative, Baron Down şi The Down Home Band care nu au avut o viaţă prea lungă). Oricum, stilul său cameleonic, adaptabil oricărei situaţii şi oricărui muzician face din Joey Baron un tobar ce dă puls şi ritm trupelor din care face parte. Thomas Morgan s-a născut în California şi de mai mulţi ani cântă în New York. A început să ia lecţii de violoncel la şapte ani şi, după alţi şapte, a renunţat, preferând bass-ul, primul profesor fiindu-i Todd Sickafoose. Concertează regulat în Statele Unite, Canada şi în Europa, alături de mari artişti: Steve Coleman, Pete Robbins, Dan Weiss, Ben Gerstein. A participat ca sideman la înregistrarea a nu mai puţin de 20 de CD-uri. Despre el, John Abercrombie spune: “Colaborez bine cu Thomas Morgan. Ştie când să lase spaţii de desfăşurare celorlalţi şi când să preia conducerea. Este un creator de sunete frumoase!” Discografie selectivă: - Timeless, 1974, cu Jack de Johnette şi Jan Hammer - Gateway, 1975 - Sargasso Sea, 1976, cu Ralph Towner - Characters, 1978 - Eventyn 1981, cu Jan Garbarek - Solar, 1983, cu John Scofield - Night, 1984 - Getting Three,1987, cu Michael Brecker si Peter Eskine - Animato, 1989, cu Vince Mendoza şi Jon Christiansen - While We’re Young,1992 - November,1993, cu John Surman şi Peter Eskine