Sincer, mă gândeam zilele trecute cum ar fi să reinventăm toate obiceiurile astea transmise ca bolile. De ce să nu aibă fiecare generaţie dreptul de a-şi alege nişte crezuri general valabile? Înţeleg că spiritul de turmă nu va dispărea niciodată, deci avem nevoie de nişte oameni mai deştepţi (cică), care să scrie câteva cărţi cu datini şi obiceiuri pe care să le respecte prostimea şi care să provoace chiar certuri grave între prieteni şi rude, în caz că cineva îşi pune întrebarea “da’ de ce?”. Eu m-am plictisit de astea vechi, că nu mai au farmec, nu mă stimulează mental în nici un fel, mă simt ca o legumă care face o treabă de ochii lumii, să dea bine la rubedenii, aşa că propun desfiinţarea lor, pentru totdeauna. Hai să facem nunţile în slapi, sau cizme de cauciuc, poate aşa mai şi zâmbesc invitaţii… Hai să obligăm mirele să stea capră pentru un negru înainte de nuntă, să-şi dovedească agilitatea în situaţii limită, nu ştiu, orice ar putea anima petrecerea aia boring as shit… unde toţi vin îmbrăcaţi în costume de gală ce se transformă în cârpe de şters pe jos după primele pahare de palincă. Revenind la obligaţii, că de aici am plecat curajos, terfelind prin mocirlă tradiţiile româneşti, un gest ce-mi va atrage privirile duşmănoase ale celor ce anul ăsta pun pirostriile, care e treaba cu “eu vin la tine la nuntă, pentru ca, mai apoi, când mă leg şi eu la cap, să vii şi tu la mine”? Mă stăpânesc cu greu să nu înjur acum, dar dacă un invitat la o eventuală nuntă a mea (nu se va întâmpla în următorii 10 ani, dar zic şi eu), îmi va spune treaba asta, îl dezbrac şi îl leg de un copac să moară în chinuri. Cum adică, mă, obligaţie în urma unei invitatii pe care EU ţi-am trimis-o? Păi e un privilegiu, bă, să vii la mine la nuntă, nu te chem să-mi fac obligaţii, că poate când vrei tu să te legi eu am treabă, poate sunt constipat sau poate nu am chef de mecla ta. Nu cred că mi-a trecut vreodată prin cap să păstrez evidenţa nunţilor la care am fost eu, pentru ca la nunta mea, mirii respectivi să fie primii trecuţi pe listă (din oficiu, cum ar veni, adică nici nu se pune problema să lipsească). Păi nu am obligaţii nici faţă de mama, că m-a adus pe lume (dar nu la cererea mea), deci cum crezi că as putea avea eu vreodată obligaţii faţă de tine, o cunoştinţă sau prieten sau ce oi fi tu acolo, în dosar la pieptea. Obigaţii am când mă împrumuţi cu bani, sau când mă plăteşti să muncesc pentru tine, nu când vii la mine la nuntă, bă, cartofule! Mda, trecând peste cartofi şi alte legume, nu am înţeles niciodată de ce la nunţi există mereu un invitat, sau chiar o gaşcă, prieteni cu mirele, sau cu naşul, care sunt cretini şi, de cele mai multe ori, singuri (adicătelea fără gagici). Ei au impresia că sunt la discoteca din sat, se uită după femei singure, bagă beutură în ei cu ulciorul şi apoi strică toată nunta, dar, na, “aşa sunt ei mai nebuni”. Şi de aici putem merge mai departe, la prietenii în general şi la aceşti prieteni “mai nebuni”, care de fapt sunt căzuţi în cap de proşti, dar totuşi li se găseşte o scuză. M-am lovit de ei de N ori, pe la diferite petreceri sau nunţi şi nu înţeleg nene… că eu nu am aşa ceva şi chiar dacă aş avea (cred că am nişte cunoştinţe, că nu-i pot numi prieteni), de ce să-i chem la un eveniment de o asemenea importanţă? Şi nu înţeleg nici prezenţa puradeilor îmbrăcaţi ca nişte adulti la nunţi… Ce-i cu ăia printre mesele ticsite cu alcool? Whatever… am ieşit un pic pe arătură cu articolul ăsta, dar nu înţeleg de ce oamenii ţin cu dinţii de nişte tradiţii stupide, mai ales când e vorba de o nuntă, sau de o petrecere, sau de o simplă întâlnire. A apărut moda cu dansul robot pentru miri, toţi stupizii au început să ia lecţii cu dansul robotului, sa dea bine pe cameră. Hrăneşte-ţi imaginaţia, vere! sursa: http://buddha.voce.ro/