Anastacia pregăteşte un spectacol impresionant pentru fanii din România
14 iulie 2009
Cântăreaţa Anastacia pregăteşte un spectacol grandios pentru fanii din Bucureşti, pe 1 septembrie, aceasta urmând să fie însoţită în Capitală de patru camioane cu echipament, informează organizatorii, Media Services Events.
Spectacolul de la Bucureşti include efecte şi decoruri speciale, ecrane gigant şi momente surpriză.
Producţia impresionantă de care va beneficia concertul, implică peste 150 de oameni, conform informaţiilor tehnice furnizate de managementul artistei. Anastacia vine la Bucuresti cu patru camioane, trei automobile VIP şi patru autobuze supraetajate. Concertul va beneficia de sistem audio de ultimă generaţie adus special din Statele Unite de staff-ul artistei.
Anastacia va schimba cinci ţinute pe durata spectacolului, fiind însoţită pe scenă (cu o lungime de 17 metri şi o lăţime de 12 metri) de 14 instrumentişti, dansatori şi backing vocals.
La concertul de la Sala Polivalentă este interzis accesul publicului cu arme, alcool, sticle, cutii, echipament profesional video şi audio sau lasere.
Fanii Anastaciei vor avea ocazia să achiziţioneze o gamă largă de produse promoţionale (tricouri, şepci, brelocuri, cărţi etc.) precum şi albume ale artistei - aduse special pentru acest concert de către managementul său - din standul special amenajat de către organizatori în holul Sălii Polivalente.
Biletele au fost puse în vânzare în reţeaua magazinelor Diverta, la Magazinul Muzica, la casa de bilete a Sălii Palatului, precum şi online, pe bilete.ro, blt.ro şi ticketpoint.ro.
Starul pop-rock Anastacia, cunoscută pentru piese precum "I'm Outta Love", "Paid My Dues" şi "Sick and Tired", a inclus România în turneul său european de promovare a celui mai recent album, "Heavy Rotation", care mai include show-uri la Moscova, Madrid, Valencia, Taormina, Londra, Amsterdam etc.
comments powered by Disqus