Madonna şi Beyonce, pe un album de cover-uri în memoria lui Michael Jackson

6 august 2009
Madonna şi Beyonce se numără printre vedetele care ar urma să înregistreze un album de cover-uri în memoria lui Michael Jackson, relatează mtv.co.uk. Printre artiştii despre care se zvoneşte că vor interpreta hit-urile "Regelui pop", se numără şi Usher, Stevie Wonder, Diana Ross şi Lionel Richie.
Se pare că ceremonia funerară de la Staples Center din Los Angeles, la care Mariah Carey şi Usher au interpretat din melodiile lui Michael , i-a inspirat pe mai mulţi artişti să realizeze albumul-tribut. "Mulţi fani au întrabat dacă vor fi lansate versiuni cover (ale melodiilor lui Michael, n.r.) şi părea o idee grozavă. Unele dintre cele mai importante vedete din lume au spus că ar dori să îşi aducă propriul omagiu Regelui muzicii pop", potrivit unei surse citate de mtv.co.uk. "Acest album ar putea fi un mare succes mondial în rândul fanilor (lui Michael Jackson n.r.) şi ar putea genera o avere pentru cauzele caritabile preferate ale lui Michael", a indicat aceeaşi sursă. Potrivit cotidianului The Daily Star, şi Robbie Williams s-ar alătura artiştilor care vor putea fi auziţi pe album, cu melodia "Man In The Mirror", în timp ce fosta sa trupă, Take That, va interpreta cover-uri după "ABC", "Working Day and Night" sau "Don't Stop Til You Get Enough". În plus, Robbie Williams a scris un cântec-tribut pentru Michael Jackson, pe care intenţionează să îl includă pe următorul său album. Totodată, se pare că lui Robbie Williams şi cântăreţei Whitney Houston li s-a propus să cânte în locul lui Michael Jackson la O2 Arena din Londra, pentru turneul "This Is It", care trebuia să înceapă pe 8 iulie şi să includă 50 de concerte. Sursa: mediafax.ro

comments powered by Disqus


Ne ajutam de "cookies" pe site-ul nostru pentru a ne asigura ca puteti gasi informatia pe care o cautati in cel mai simplu mod.
Continuand, acceptati aceste "cookies". Puteti citi mai multe despre "cookies" si cum functioneaza aici.