La multi ani, Cesaria!

26 august 2009
Regina mornei, Cesaria Evora, implineste maine 68 de ani. La inceputul anului, Cesaria a fost omagiata cu cea mai inalta distinctie civila franceza: Legion d'Honneur. Diva Desculta revine la Bucuresti, la Sala Palatului, pe data de 1 octombrie 2009, intr-un concert special organizat de Events. Ministrul Francez al Culturii, Christine Albanel, i-a inmanat personal distinctia cantaretei, in cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Ministerul Culturii din Paris la inceputul lunii februarie, 2009. Astfel, Cesaria Evora s-a alaturat lui J.K Rowling (autoarea seriei Harry Potter), Jerry Lewis, Steven Spielberg si cantaretei Barbra Streisand, care, la randul lor, au avut onoarea de a primi aceasta distinctie.
Rogmar, ultimul album al Cesariei, marturie a unei logevitati artistice de invidiat, este al zecelea din cariera sa. Titlul materialului vine de la „rogar” (a ruga, a implora) si „mar” (mare). El povesteste despre istoria zbuciumata a arhipeleagului Capului Verde, despre pescarii plecati pe mare, pe canalele dintre insule, care se rugau in barcile lor fragile ca marea sa ii ierte de furia ei. Printesa rasfatata a unei tari ce nu exista pana la ea, cel putin in perceptia publicului, Cesaria adora sa priveasca marea, ore in sir, insa nu intra niciodata in apele ei. „Albumul vorbeste despre tenacitatea, curajul si valorile care ard inca in sufletul meu”, spune diva desculta despre Rogamar. La aceste trairi, adauga pian, chitara, viori si accentul unic al compozitorilor si muzicienilor din Sao Vicente. „Un material in egala masura portughez, francez si african, Rogamar este proaspat, oceanic... complet”, mai spune Cesaria. Biletele se pot cumpara la pretul de 85 RON, 115 RON, 160 RON sau 230 RON, in functie de categorie, prin intermediul site-urilor www.ticketpoint.ro, www.bilete.ro, www.blt.ro, www.eventim.ro, precum si la casa de bilete a Salii Palatului, in reteaua magazinelor Diverta din Bucuresti si din tara si in punctele de vanzare Eventim din magazinele Germanos din toata tara.

comments powered by Disqus


Ne ajutam de "cookies" pe site-ul nostru pentru a ne asigura ca puteti gasi informatia pe care o cautati in cel mai simplu mod.
Continuand, acceptati aceste "cookies". Puteti citi mai multe despre "cookies" si cum functioneaza aici.