Sziget Festival Budapest

29 iulie 2015
Doar 2 zile în care mai puteți cumpăra bilete cu reducere la Sziget Festival

                   

Doar 2 zile în care mai puteți cumpăra bilete cu reducere la Sziget Festival

Sziget se pregătește pentru un număr record de vizitatori

Runda a 2-a de bilete la preț redus pentru Sziget Festival Budapest mai durează până vineri, 31 iulie. Biletele pentru ediția din acest an s-au vândut la fel de repede ca și anul trecut, când s-au bătut recordurile anterioare ca număr de vizitatori și evenimentul a devenit sold-out. Drept urmare, sfătuim doritorii să își achiziționeze biletele până vineri, 31 iulie, inclusiv.

Echipa organizatorică de la Sziget se așteaptă la un număr de vizitatori comparativ cu cel de anul trecut, evenimentul, deja unul dintre cele mai mari din Europa, reușind să își mărească capacitatea maximă. „Ne aștepăm ca și anul acesta să găzduim mai mult de 400.000 de vizitatori pe întreaga săptămână” – a afirmat Karoly Gerendai, principalul organizator Sziget Festival. „Anul acesta am reușit să restructurăm spațiul în care se desfășoară festivalul în așa fel încât ar putea găzdui, la nevoie, un număr chiar și mai mare de vizitatori.”

Organizatorii nu numai că au lucrat la dezvoltarea infrastructurii de la Sziget, dar au făcut mari eforturi pentru a oferi un program cât mai incitant și divers. Vor apărea spații noi, în timp ce spațiile vechi își vor schimba poziționarea, purtând întreaga experiență vizuală a festivalului la un alt nivel.

„Pentru a vă face o idee cu ce avem de-a face: aducem artiști din 47 de țări și am vândut deja bilete vizitatorilor din 89 de țări. Insula Libertății este cu adevărat un spațiu cosmopolit, poate cel mai cosmopolit punct de pe Pământ în această săptămână.” - a adăugat Gerendai.

Programul Sziget Festival 2015 poate fi vizualizat aici http://szigetfestival.ro/programs

Reamintim că, în programul de anul acesta regăsim și trei nume din România:
Tony Baboon – câștigătorul Sziget Talent, va fi prezent pe scena British Knights Europe Stage, marți, 11 august, la ora 14:00;
Thy Veils – vom regăsi trupa din Timișoara într-un spațiu emblematic de la Sziget, Sziget Beach – Cökxpôn Chill Garden, sâmbătă, 14 august, la ora 3:00;
Taraf de Haïdouks – vor fi prezenți pe una dintre cele mai mari și mai apreciate scene de la Sziget, Mastercard World Music, Joi, 13 august, la ora 23:15.


comments powered by Disqus


Ne ajutam de "cookies" pe site-ul nostru pentru a ne asigura ca puteti gasi informatia pe care o cautati in cel mai simplu mod.
Continuand, acceptati aceste "cookies". Puteti citi mai multe despre "cookies" si cum functioneaza aici.