Noaptea Devoratorilor de Publicitate
Pe 7 noiembrie cea mai lunga noapte a publicitatii romanesti se intoarce la Sala Polivalenta.
Nu mai putin de 7 ore de spoturi, selectate dintre cele mai bune din lume, isi asteapta devoratorii cu mult mai mult decat proiectia propriu-zisa. Biletele pentru cea de a 19-a editie a evenimentului s-au pus deja in vanzare.
In acest an preturile biletelor variaza intre 35 si 70 de ron, in functie de sectoarele salii pentru care sunt rezervate. Ca de obicei, Dan Chisu, producatorul general al spectacolului, s-a asigurat ca noaptea in care cei mai buni publicitari din lume sunt judecati de catre devoratori vine cu multe surprize, care vor tine spectatorii in priza pana la rasaritul soarelui.
“E greu de spus ceva dupa 18 editii de Noaptea Devoratorilor de Publicitate. Toata lumea stie despre ce este vorba si care este atmosfera in sala de spectacol. Dar cel mai greu imi este sa va urez ceva pentru un spectacol care vrea sa va tina treji toata noaptea...dar, totusi, o voi face... va doresc...NOAPTE BUNA:)...”
Se anunta 7 ore interactive, in care participantii se pot alege nu doar cu premii, ci si cu si experiente inedite. Si pentru ca orice eveniment memorabil are nevoie de un inceput pe masura, unul dintre cei mai buni DJ ai momentului va deschide Noaptea din acest an. What’s Up isi va pune si el amprenta inconfundabila pe cea de a 19-a editie a evenimentului.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, in oficiile Postei Romane, in Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro si in Magazinele Germanos. Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe https://www.facebook.com/devoratori.
"Noaptea devoratorilor de publicitate" este deja un eveniment consacrat in Romania si asteptat cu nerabdare de publicul dornic sa petreaca o noapte "altfel", unit de pasiunea pentru publicitate, creativitate si buna dispozitie.
Creat si produs in anul 1981 de catre cinefilul Jean-Marie Boursicot, spectacolul unic a ajuns sa fie adoptat de peste 40 de tari, adunand productii publicitare din mai mult de 60 de piete publicitare.
Evenimentul este o fereastra deschisa catre intreaga lume, care ofera spectatorilor posibilitatea unica de a gusta din "specialitatile" servite de advertiseri de diferite nationalitati. Un fel de “creme de la creme” in materie de publicitate.
Sa ne vedem pe 7 noiembrie la Sala Polivalenta!