Madonna, vinovată de naufragiul din Macedonia

10 septembrie 2009
Mitropolitul oraşului Plovdiv, Nikolay, a oficiat, pe 6 septembrie, o slujbă în memoria celor 15 bulgari care s-au înecat sâmbătă, 5 septembrie, în lacul Ohrid din Macedonia. Cei 15 bulgari care au murit se aflau la bordul ambarcaţiunii "Ilinden" şi se îndreptau spre Mânăstirea Sf. Naum. Din cei 70 de pasageri de la bordul vaporului, 55 erau turişti bulgari. În accident au supravieţuit 38 de pasageri.

Vaporul, construit în anul 1924, transporta cu 17 persoane mai mult decât capacitatea sa. În urma unui viraj brusc, vaporul s-a răsturnat şi s-a scufundat. În timpul slujbei de duminică, mitropolitul Nikolay a precizat că Dumnezeu i-a pedepsit pe bulgari pentru păcatele lor, printre care şi acela că s-au distrat pe 29 august, la concertul divei Madonna din Sofia, în loc să petreacă ziua în rugăciune. Preoţi ortodocşi bulgari au cerut anularea concertului Madonna, de pe 29 august, din Sofia, pe motiv că acesta coincidea cu Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul. Protestele preoţilor bulgari au venit după cele ale credincioşilor romano-catolici din Polonia, care nu au fost de acord cu show-ul cântăreţei din Varşovia, de pe 15 august, de Ziua Adormirii Maicii Domnului. sursa: stiumuzica.ro

comments powered by Disqus


Ne ajutam de "cookies" pe site-ul nostru pentru a ne asigura ca puteti gasi informatia pe care o cautati in cel mai simplu mod.
Continuand, acceptati aceste "cookies". Puteti citi mai multe despre "cookies" si cum functioneaza aici.