Don't worry, be happy!

29 ianuarie 2010
Bobby McFerrin va sosi la Bucuresti in aceasta seara si va parasi tara noastra duminica. Sambata, de la ora 16.00, va sustine o conferinta de presa la Hotelul Intercontinental, Sala Rapsodia. Daca accesul la conferinta este limitat, pentru concertul pe care il va sustine sambata seara Sala Palatului e ofertanta din acest punct de vedere. In varsta de aproape 60 de ani, cantaretul si compozitorul Bobby McFerrin si-a inceput cariera prin anii '80, cand a lansat un album neobisnuit, "The Voice", in care nu apare nici un acompaniament muzical instrumental, ci numai vocea lui, in improvizatii originale si imitatii de instrumente.


Succesul international a poposit in viata artistului odata cu piesa "Don't Worry, Be Happy" (1988), in acelasi stil a capella. Piesa a castigat trei premii Grammy si este unul dintre cele mai cunoscute hituri muzicale ale sfarsitului anilor '80. In prezent artistul are in pregatire un nou album si va pleca din nou in turneu in primavara acestui an.

Concertul de maine seara este ultimul din acest turneu si ii va aduce pe scena, alaturi de el, o serie de invitati romani care vor da viata unor instrumente traditionale. Printre acesti invitati se numara Ionica Minune (acordeon) si Cristinel Turturica (tambal), cunoscuti pentru diferite colaborari cu artisti din strainatate (Oscar Peterson, Michel Petrucianni, Richard Galliano).

Daca inca nu ti-ai luat bilet, mai ai timp sa o faci, pentru ca nu s-au epuizat. Le poti gasi la preturi cuprinse intre 80 si 250 de lei, in functie de loc, in numeroase puncte de vanzare: casa de bilete a Salii Palatului,reteaua magazinelor Germanos din intreaga tara (260 de locatii), librariile Carturesti (Bucuresti, Cluj, Iasi, Timisoara, Suceava, Constanta), magazinele Muzica si Unirea Shopping Center, magazinele Vodafone din tara (113 locatii) sau le poti acizitiona online de pe www.eventim.ro, www.bilete.ro, www.vreaubilet.ro.

via musichat.ro


comments powered by Disqus


Ne ajutam de "cookies" pe site-ul nostru pentru a ne asigura ca puteti gasi informatia pe care o cautati in cel mai simplu mod.
Continuand, acceptati aceste "cookies". Puteti citi mai multe despre "cookies" si cum functioneaza aici.