Ziua Nationala a României, sărbătorită şi în Irlanda

26 noiembrie 2010
Sâmbătă, 27 noiembrie, în cea mai mare catedrală din Dublin va avea loc concertul extraordinar „Muzica lui Shaun Davey – O călătorie românească”, dedicat Zilei Naţionale a României.

Concertul este o producţie a Televiziunii Naţionale Irlandeze cu sprijinul Culture Ireland, Institutului Cultural Român (ICR), Fundaţiei Culturale Irlanda România şi se află sub înaltul patronaj al Ambasadei Irlandei în România şi  Ambasadei României în Irlanda.

Compozitorul irlandez Shaun Davey a creat o suită muzicală, având ca texte epitafurile din Cimitirul Vesel. Creaţia a fost interpretată de muzicieni din Irlanda şi România, anul trecut, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Apoi, anul acesta, un alt irlandez (Peter Hurley) a creat un întreg festival, pornind de la opera lui Shaun Davey: „Drumul lung spre Cimitirul Vesel”. De data aceasta, muzica compusă de un irlandez inspirat de România se aude la Dublin ca un omagiu adus ţării noastre. Iată cum reflectă presa irlandeză evenimentul:

“Istoria relaţiilor interculturale dintre România şi Irlanda a fost mult timp dominată de munca unui singur om, care nici măcar nu vizitase România vreodată, fapt care însă nu i-a împiedicat imaginaţia să lucreze.

Acum, un nou capitol a fost adăugat acestei poveşti, de data aceasta un capitol muzical, dirijat de compozitorul Shaun Davey.

Chiar dacă faimosul roman al lui Bram Stoker, Dracula, tratează subiecte legate de morţi şi vii, la fel ca opera Cântece din Cimitirul Vesel, compusă de Shaun Davey, aici asemănările se opresc. De fapt, ar mai fi o asemănare: ca şi Bram Stoker, care nu a fost niciodată în România, nici Shaun Davey nu vizitase Cimitirul Vesel de la Săpânţa în momentul în care a compus Cântece din Cimitirul Vesel.

Davey fusese în România, văzuse fotografii ale cimitirului şi citise epitafurile, unele dintre ele inspirându-l să le transforme în muzică. Dar până la o serie de concerte extraordinare, ce au avut loc în luna august 2010, nu fusese niciodată la Săpânţa.

Aceste concerte au avut loc, ca o coincidenţă, tot la iniţiativa unui irlandez, stabilit în România, Peter Hurley, care speră că Festivalul „Drumul lung spre Cimitirul Vesel” să devină un eveniment anual.

Deocamdată, însă, Cântelece din Cimitirul Vesel se îndreaptă spre vest, spre ţara natală a compozitorului lor.

Prima reprezentare va avea loc în data de 27 noiembrie, la Dublin, în Catedrala Sfântul Patrick. Concertul poartă numele de Muzica lui Shaun Davey – O călătorie românească. Şi făcând călătoria în sens invers de această dată, printre invitaţi se află un cor de voci masculine din Sibiu, oraşul unde această muzică a fost cântată pentru prima oară.”

Fragmente din An Irishman’s Diary, Frank McNally -  Irish Times, 19 noiembrie 2010  

Despre concertul Muzica lui Shaun Davey – O călătorie românească , punctual:

 80 de muzicieni  din Irlanda şi România, incluzând 25 de studenţi la Teologie din Sibiu, Orchestra Televiziunii Naţionale Irlandeze (RTE) sub bagheta dirijorului David Brophy şi muzicienii care au fost prezenţi la Festivalul „Drumul lung spre Cimitirul Vesel” de la Săpânţa vor concerta împreună, cântând epitafurile lui Stan Ion Patras ce se găsesc în Cimitirul Vesel de la Săpânţa.

 Evenimentul va avea loc la Catedrala Sf. Patrick din Dublin, în data de 27 noiembrie.

 Concertul este dedicat Zilei Naţionale a României şi marchează 20 de ani de relaţii diplomatice între România şi Irlanda

 Muzica lui Shaun Davey – O călătorie românească este produs de RTE - Televiziunea Naţională Irlandeză, cu sprijinul Culture Ireland, Institutului Cultural Român (ICR), Fundaţiei Culturale Irlanda România şi se află sub înaltul patronaj al Ambasadei Irlandei în România şi  Ambasadei României în Irlanda.

Muzica este creaţia lui Shaun Davey, care a călătorit în România şi a fost inspirat de epitafurile de la Cimitirul Vesel de la Săpânţa să creeze o legătură culturală între România şi Irlanda, bazată pe prietenie, recunoaştere reciprocă şi respect.

După eveniment, corul din Sibiu va cânta duminică la slujba comunităţii ortodoxe din Dublin, la invitaţia Părintelui Călin Florea.

Luni dimineaţa, corul din Sibiu, Shaun Davey şi câţiva invitaţi speciali se vor întâlni cu preşedintele Irlandei, doamna Mary McAleese, la reşedinţa prezidenţială.


comments powered by Disqus


Ne ajutam de "cookies" pe site-ul nostru pentru a ne asigura ca puteti gasi informatia pe care o cautati in cel mai simplu mod.
Continuand, acceptati aceste "cookies". Puteti citi mai multe despre "cookies" si cum functioneaza aici.