Restaurantul Divan anunta extinderea spatiului din Centrul Istoric al Capitalei, strada Franceza la numarul 46-48

24 martie 2011
La un an de la inaugurare, Restaurantul Divan din Bucuresti isi extinde spatiul pentru a putea raspunde solicitarilor celor care indragesc bucataria turceasca.

Investitia s-a ridicat la peste 300.000 euro, punandu-se accent pe influente ce tin de istoria si cultura turceasca, prin boltile specifice, picturile si arcadele de interior, decorarea peretilor cu elemente textile cu motive orientale, dar intr-o cromatica unitara, inchegata. Elemente de decor precum candelabre, felinare, perdele din catifea cu ciucuri si traditionalele perne otomane realizate manual, completeaza imaginea deja consacrata Divan.

Noul spatiu care include si o sectiune VIP, inaugurat luna aceasta, vine in continuarea celui existent, la nivelul parterului, locatia ajungand astfel la o suprafata de 330 metri patrati ce poate gazdui pana la 220 persoane, care pot savura gustul delicateselor turcesti pe canapelele brodate ale etajului sau sub arcadele frumos arcuite ale parterului.

Proprietarii Andrei Iusut si Adina Ceadar au ca planuri de viitor construirea unui centru mare de productie in apropierea Bucurestiului care va prelua operatiunile de aprovizionare, depozitare si semipreparare, strict necesar pentru dezvoltarea business-ului in marile orase din tara.

“Aprecierea de care se bucura Restaurantul Divan ne-a incurajat sa investim in extinderea spatiului si desigur sa imbunatatim calitatea serviciilor. Este o decizie fireasca, bazata pe dezvoltarea naturala a business-ului, care a pornit din pasiunea noastra pentru cultura si bucataria orientala si a crescut prin aprecierea celor care ne trec pragul, aproximativ 7000 clienti lunar”, a declarat Andrei Iusut.

“Faptul ca la un an de la lansare a trebuit sa extindem spatiul este o confirmare a pozitionarii alese. Nu am gandit Divan ca un simplu restaurant, ci dimpotriva, pe langa autenticitatea gustului, am lucrat foarte mult la decor si elemente care creeaza o atmosfera specifica. Vorbim despre cultul servirii mesei, desi traim intr-o lume in care cuvantul de baza este viteza.” a adaugat Adina Ceadar.

Deschiderea restaurantului Divan in 2010 a insemnat o investitie de 0.4 milioane Euro, cu atentie sporita acordata originalitatii bucatariei turcesti, calitatii preparatelor si autenticitatii  decorului, un element distinctiv al Divan fata de alte locatii cu specific similar.

Divan nu este doar un restaurant, un lounge sau o cafenea. Este un loc unde oamenii se aduna sa se cunoasca, sa povesteasca, sa imparta din experientele lor, din povestile personale, din farfuria lor cu mancare diferita de a celui de langa. E un loc magic, creat dintr-un melanj intre traditie si modern, intre Turcia actuala, zgomotoasa, agitata si Turcia traditionala, plina de povesti si intelepciune.


comments powered by Disqus


Ne ajutam de "cookies" pe site-ul nostru pentru a ne asigura ca puteti gasi informatia pe care o cautati in cel mai simplu mod.
Continuand, acceptati aceste "cookies". Puteti citi mai multe despre "cookies" si cum functioneaza aici.