Viață bună de festival, la Durușa

13 august 2013
Între 22 și 25 august ne întâlnim în Durușa, Maramureș, cu pălăria și ochelarii de soare, la cea de-a 4-a ediție a festivalului Durușa SummerHills. Noi venim cu bicicleta ;).

Suntem pregătiți pentru 4 zile pline de muzică, soare, activități și jocuri, cu un line-up bogat, meșteri și artisti pricepuți, în locul unde viața la țară are un orizont optimist nelimitat. Dansăm în ritm de jazz, soul, funk, deep house, tropical disco, cu infuzii electro și acustice, iar până la festival ne delectăm cu stilul lejer de vară la evenimentele promo DSH din Cluj și Brașov (TBA).


Aducem în vârf de deal ateliere de dans contemporan, teatrul umbrelor, ateliere de stenope (aparate foto pinhole), space painting, landart, zmee și arcuri, pe lângă multe altele. Nu suntem doar un festival muzical de vară, ne-am îndăgostit de un loc și un sentiment și am dedus și adoptat un nou stil de viață, pe care vrem să îl îmbogățim continuu. Avem mediul natural pe care intervenim cu instrumente culturale, artistice și sociale și vrem să dăm mai departe mix-ul potrivit.


Am străbătut drumurile, pădurile și dealurile Durușei pe două roți, iar senzația descoperită a întrecut limita maximă de fiecare dată. Nu putem altfel, decât să vă trimitem cea mai de preț recomandare a Road Runner-ilor durușeni: haideți la Durușa by bike! Haideți pe bicicletă de acasă, pentru că pe 19 august, pornește tura de biciclete din Petroșani, către Durușa, pe traseul Petroșani - Hațeg - Simeria - Orăștie - Vințu de Jos - Alba Iulia - Aiud - Teiuș - Turda - Cluj Napoca - Gherla - Dej - Durușa. Stați cu ochii pe www.summerhills.ro la secțiunea Durușa by bike să aflați din timp toate detaliile.
Până pe 20 august, biletele SummerHills se găsesc în 7 orașe din țară. Sunt chiar lângă tine dacă ești din București, Brașov, Sibiu, Iași, Timișoara, Cluj sau Baia Mare. Tot până pe 20 august biletele au preț redus. Dacă în ziua festivalului le vei cumpăra cu 60 lei, în locațiile partenere le găsești până atunci cu 45 lei, și includ accesul la festival, camping, facilități și toate activitățile programate, pentru toate cele 4 zile.


Între timp, ne vedem pe pagina de Facebook, pe eveniment și pe www.summerhills.ro
...........................................................................................................................................................


Road Runner Society este expresia formală a unei prietenii legate între oameni, sunet, cultură, artă și natură. Porniți de același îndemn, am găsit Durușa, ca fiind spațiul cu identitatea cea mai rezonantă. Curajul ideilor de sub umbrela RRS a întâlnit resursele și spiritul local activ, ce au născut planuri de dezvoltare. Durușa SummerHills este prima invitație la cunoașterea rurală. Proiectele în curs ale asociației includ trasee ciclo-turistice și reinterpretări ale cadrului de învățare tradițional, respectiv redefinirea identității școlii din sat.

CONTACT

 
Iulia Antonie
Comunicare Durușa SummerHills
0721 134 751
salutdurusa@gmail.com
Pop Alexandru
Vicepreședinte Road Runner Society
0752 547 908
alexadipop@gmail.com


comments powered by Disqus


Ne ajutam de "cookies" pe site-ul nostru pentru a ne asigura ca puteti gasi informatia pe care o cautati in cel mai simplu mod.
Continuand, acceptati aceste "cookies". Puteti citi mai multe despre "cookies" si cum functioneaza aici.