Suie Paparude @ Club A

11 septembrie 2013
Club A, Bucuresti

Web: ...

Odată cu venirea toamnei se reia și seria de concerte “Muzică de Club A”. Primii noștrii invitați din această stagiune sunt cei de la Șuie Paparude. Miercuri, 11 septembrie, de la ora 23:00, Michi, Dobrică și Bean vor dezlănțui “sunetul ce ajunge din difuzoare până în sânge”. Prețul de intrare rămâne unul cât se poate de studențesc: 10 lei.
Noapte de noapte, muzica Șuie Paparude umple ringul de dans din Club A, dar nimic nu se compară cu o întâlnire live cu cei trei. Hit-urile formației vor fi însoțite întotdeauna de o vibrație aparte la noi în club. Este știut că aici au avut loc primele repetiții și concerte din istoria Șuie, cândva prin 1993. Chiar veteranii Michi și Dobrică au depus mărturie: “Am facut școala de muzică și cântam muzica făcută de alții. La un moment dat, nerenunțând la pasiunea asta, ne-am cumpărat niște sintetizatoare pe care le căram prin metrou până în Club A.”


Pare incredibil, dar Șuie Paparude cântă de 20 de ani. Cu toate că are în spate o asemenea istorie, formația nu lasă nici o secundă impresia de “glorie de altădată” și de “hit-uri de odinioară”. Asta pentru că Șuie a știut  cum să se adapteze evoluției muzicii actuale fără să-și piardă deloc identitatea. Și principalul efect este că orice apariție live a celor trei atrage un public numeros și eterogen.


Suntem convinși că așa va fi și pe 11 septembrie în Club A, așa că dacă vreți să ocupați locurile din fața scenei, vă așteptăm cât mai din timp.


comments powered by Disqus


Ne ajutam de "cookies" pe site-ul nostru pentru a ne asigura ca puteti gasi informatia pe care o cautati in cel mai simplu mod.
Continuand, acceptati aceste "cookies". Puteti citi mai multe despre "cookies" si cum functioneaza aici.