Teatru/Auditia

Web: ...
La final de septembrie are loc aniversarea a CINCI ani de teatru a cursurilor de actorie Teen Media Academy. Sărbătorim așa cum știm cel mai bine – prin trei spectacole pline de umor care să vă aducă aminte de bucuria jocului. Evenimentul central al aniversării este reprezentat de premiera spectacolului SUPERMARKET LOVE.
Dragostea de teatru poate să se aprindă chiar dacă ești medic, avocat, corporatist sau designer. Asta facem noi, cei din cadrul Teen Media, facilităm întâlniri între actorie și oameni care au prea puțin timp ca să facă din asta o meserie. Dedicarea totală, prospețimea, și bucuria pe care le aduc la repetiții construiesc spectacole pe care ai vrea să le revezi, iar și iar. Și dacă nu ne credeți, am creat acest eveniment în care puteți să-i vedeți pe ei, studenții noștri, cum strălucesc pe scenă. Și suntem siguri că dacă nu v-am spune că n-au absolvit o facultate de actorie, v-ați îndrăgosti de fiecare dintre ei crezând că sunt stele ale teatrului. Ei sunt strălucitori și pe scena vieții, și-n culise.
- Duminică, 28 Septembrie, ora 19:00 în Imago Pub (Piața Națiunile Unite nr. 3-5):
AUDȚIA (intrare liberă)
Un spectacol de teatru contemporan clasic, care abordează o temă actuală: munca în străinătate. Odată scăpați de sub dominția regimului totalitar oamenii privesc plini de iluzie și speranță către străinătate. Orbiți de acest miraj, ajung să cadă în plasa degradării, iar toate situațiile sunt prezentate într-un spirit critic, dar plin de amuzament.