Teatru

Web: ...
La final de septembrie are loc aniversarea a CINCI ani de teatru a cursurilor de actorie Teen Media Academy. Sărbătorim așa cum știm cel mai bine – prin trei spectacole pline de umor care să vă aducă aminte de bucuria jocului. Evenimentul central al aniversării este reprezentat de premiera spectacolului SUPERMARKET LOVE.
Dragostea de teatru poate să se aprindă chiar dacă ești medic, avocat, corporatist sau designer. Asta facem noi, cei din cadrul Teen Media, facilităm întâlniri între actorie și oameni care au prea puțin timp ca să facă din asta o meserie. Dedicarea totală, prospețimea, și bucuria pe care le aduc la repetiții construiesc spectacole pe care ai vrea să le revezi, iar și iar. Și dacă nu ne credeți, am creat acest eveniment în care puteți să-i vedeți pe ei, studenții noștri, cum strălucesc pe scenă. Și suntem siguri că dacă nu v-am spune că n-au absolvit o facultate de actorie, v-ați îndrăgosti de fiecare dintre ei crezând că sunt stele ale teatrului. Ei sunt strălucitori și pe scena vieții, și-n culise.
- Luni, 29 Septembrie, de la ora 19:30, în sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara (Bd. Magheru nr. 20)
PREMIERĂ – SUPERMARKET LOVE
Spectacolul vine precum o sărbătoare a dragostei în toate formele și mărimile posibile. Trăind mereu pe repede-înainte oamenii ajung să se îndrăgostească, să se împace sau chiar să se despartă în timpul scurt pe care îl petrec într-un supermarket. Fără a fi un spectacol siropos, SUPERMARKET LOVE este actual, comic, hilar și dulce-amărui, perfect pentru romanticul ascuns în fiecare dintre noi.
Creatorul școlii de actorie Teen Media, Cristian Bajora (regizor artistic) spune: ”Teen Media însemnați voi, cei care citiți aceste rânduri și cei care ne sunați cu pofta voastră incredibilă de a trăi frumos. Teen Media sunt zecile de spectacole, miile de mâini care au aplaudat, miile de ore petrecute împreună la ateliere. Teen Media înseamnă dorința de frumos, în stare pură, nealterată de nimic. Emoția unei îmbrățișări, teama de eșec, spaima de mediocritate, bucuria depășirii limitelor (…)”.